Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1                                                                         

                                                                           PREFAŢĂ                                                     

În timp ce inimile se uscau sub arşiţa pustiitoare a ideilor care-l negau pe Hristos, într-un loc retras şi liniştit, un suflet simplu şi iubitor de DUMNEZEU l-a întâlnit în focarul cel viu al inimii sale pe Iisus. Binecuvântatul era misticul Jakob Lorber din Graz. Ca şi în cazul profeţilor Vechiului Testament, prin el a vorbit Spiritul atotputernic al lui DUMNEZEU, pe care el l-a simţit şi l-a auzit ca pe o tainică voce interioară. 

 Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era şi capelmaistrul unei societăţi muzicale. Mama sa era o femeie pioasă şi înţeleaptă, care ţinea foarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinereţe foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor şi a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicat preocupării sale preferate, muzica.

În cel de-al patruzecilea an al vieţii sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai îşi făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată şi pe neaşteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vieţii şi creaţiei sale de atunci înainte, în zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetului din Patmos, şi lui o voce divină i-a poruncit: "Ia-ţi acum condeiul şi scrie!"

Şi astfel el a aşternut primele cuvinte inspirate de DUMNEZEU pe care i le dicta vocea: "Aşa vorbeşte acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; şi aceasta este perfect adevărat, exact şi clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine şi când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se ştie dinainte că numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Şi să nu uitaţi niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta şi Mă iubeşte cu o iubire mare şi nesfârşită, precum iubeşte o gingaşă mireasă pe mirele ei, cu acela Eu voi merge braţ la braţ şi îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate şi Mă va privi atunci precum

Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat."

Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber şi-a subordonat întreaga sa personalitate îndeplinirii acesteia şi de atunci înainte el a trăit mai mereu retras şi în smerenie, acceptând să fie doar "scribul umil al lui DUMNEZEU".

Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: "începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineaţa, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuţă, iarna, fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mişcând peniţa neîntrerupt şi uniform, fără a face vreo pauză de gândire şi fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva, în repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea şi imaginea celor auzite".

Lorber însuşi scria în anul 1858 unui prieten: "Referitor la vocea cea tainică interioară şi la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos şi pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuşi auzi vreo voce. Dar să ştiţi că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos şi mai clar decât orice alt sunet material". (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931). Din redactarea fidelă a celor auzite (de a căror culegere şi publicare s-au îngrijit în special Otto Zluhan şi Anselm Huttenbrenner) a rezultat, cu timpul, o operă deosebit de valoroasă, în 25 de volume, în ordine cronologică, putem aminti aici:

Casa Domnului (3 vol.), Saturn, Soarele natural, Soarele spiritual (2 vol.), Copilăria lui Iisus, Corespondenţa lui Iisus cu Abgarus, Scrisoarea din Laudiceea a apostolului Pavel, Pământul şi luna, Episcopul Martin (Un ghid prin lumea cealaltă), Robert Blum (Un ghid prin lumea cealaltă, 2 vol.), Cele 3 zile la Templu (Iisus la 12 ani, la Templu), Daruri cereşti (2 vol.) şi, în sfârşit, ca o încundnare: Marea Evanghelie a lui Ioan (o descriere amănunţită a celor 3 ani de propovăduire a lui Iisus, care completează şi interpretează informaţia biblică).

Lucrul cel  mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea şi harul clarviziunii, este minunata învăţătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai înţelepciunea atotcuprinzătoare şi profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vieţii văzute şi nevăzute şi poate lămuri numeroasele mistere ale gândirii omeneşti dintr-un punct de vedere superior, spiritual.

Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârşită concepţia spirituală despre lume, expiră lumea întrun mod spre care vor tinde în curând atât ştiinţa cât şi intuiţia omenirii după depăşirea materialismului, în toate domeniile cunoaşterii.

Specificul limbajului din acest dicteu care este revelat oamenilor, necesită unele explicaţii, deoarece pe alocuri anumite construcţii şi expresii utilizate ar putea deruta pe unii cititori.

Existenţa profetică şi plină de mistere de care au parte doar cei binecuvântaţi de DUMNEZEU, este în ultimă instanţă inefabilă şi de aceea nu trebuie să ne mirăm, dacă în lucrările lui Lorber limbajul folosit este în deplină concordanţă cu originalitatea spirituală a profetului - aşa cum putem observa şi la evanghelişti ". Profeţii Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, aşa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor. La fel vom constata că vorbeşte şi misticul şi profetul Jakob Lorber limbajul timpului său.

Nu este prin urmare deloc nevoie să cercetăm învelişul exterior al celor revelate pentru a proba autenticitatea cuvântului profetic. La fel nu a greşit nici marele iluminat Sadhu Sundar Singh, acest original Crist al Orientului când, la un moment dat, în mesajul său către lumea apuseană, referindu-se la criticarea Bibliei de către modernişti, scria, printre altele: "Foarte adesea am remarcat că ei cercetează extrem de amănunţit doar învelişul exterior, cum ar fi stilul folosit sau probabilitatea internă a datelor ori specificul scrierilor, dar aproape niciodată ei nu caută miezul, pentru a descoperi realitatea. Căci ar trebui să se ştie că, cu totul altfel se apropie de Biblie cel care într-adevăr caută realitatea! El are atunci numai o dorinţă, şi anume, să fie şi să rămână una cu realitatea (DUMNEZEU); lui niciodată nu-i pasă când sau prin mâna cui a fost scrisă o anume carte ori a fost revelată o anume Evanghelie. El ştie doar că acolo are cuvântul lui DUMNEZEU, pe care profeţii şi apostolii l-au notat cu rigurozitate, aşa cum i-a îndemnat atunci Duhul Sfânt." (a doua epistolă a lui Petru, 1 ,21). (Sadhu Sundar Singh, "Gesammelte Schriften", Stuttgart, 1972).

La fel noi putem spune acum şi despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelaţia divină s-a încheiat odată cu apariţia Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc acţiunea lui DUMNEZEU. El se adresează în toate timpurile atât celor care îl iubesc cât şi prietenilor săi, prin viziuni şi revelaţii şi le comunică misterele sale. Iar misterele lui DUMNEZEU sunt în veci fără de sfârşit.

Să ne amintim în această direcţie că apostolul  Ioan este cel care a scris: "Căci trebuie să ştiţi că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut şi dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărţile care s-ar putea atunci scrie." (21,25).

Marea Evanghelie a lui Ioan este, fără îndoială, cea mai remarcabilă lucrare divin inspirată a lui Jakob Lorber. Ea cuprinde peste 10 volume, în ediţia originală în limba germană, în care ni se revelează, în detaliu, diferite momente din viaţa lui Iisus, în cei trei ani ai misiunii sale spirituale pe pământ, timp în care a desfăşurat o intensă, extraordinar de bogată şi uluitoare activitate spirituală.

Marea Evanghelie a lui Ioan oferă o nouă imagine asupra lumii, integrată într-o perfectă armonie cosmică. Sunt prezentate informaţii clare şi inedite despre Creaţie, despre îngeri, cosmogonie, lumea astrală, religiile asiatice, materie, suflet şi spirit.

Această nouă revelaţie nu este deloc în contradicţie cu revelaţia tradiţională a celor patru Evanghelii ci, dimpotrivă, ambele au la bază acelaşi fundament divin.

Această operă monumentală este străbătută pe tot parcursul ei de cea mai înaltă înţelepciune divină care luminează întreaga Creaţie. Ea arată oamenilor o cale simplă spre desăvârşire spirituală, cale uşor accesibilă oricui urmează cu seriozitate şi plin de entuziasm şi perseverenţă învăţăturile lui Iisus. Sunt reliefate, totodată, multe similitudini cu filosofia şi înţelepciunea orientală care sunt de o evidenţă frapantă. Găsim nenumărate concepte şi idei comune celor două tradiţii spirituale ceea ce demonstrează încă o dată că înţelepţii au o lume comună.

Marea Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă de Jakob Lorber între anii 1851 şi 1864. O primă copie după manuscrisele originale ale acestei capodopere a fost realizată în anul 1871, copie care a stat la baza a două ediţii ulterioare care au cunoscut lumina tiparului în anul 1891 şi respectiv 1909. însă abia în anul 1922, prin grija lui Otto Zluhan, apare cea de-a patra ediţie a Marii Evanghelii a lui Ioan, de data aceasta având ca sursă manuscrisele originale. Din motive greu de înţeles, aceste manuscrise au fost transportate în Transilvania, la Mediaş, de unde, apoi, au fost readuse la lumină, în anii de după cel de-al doilea război, mondial au fost tipărite ediţiile cu numerele 5 şi 6 care aveau la bază ediţia a patra din anii douăzeci. Ulterior, au mai fost publicate încă trei ediţii: 7, 8 şi 9, toate acestea fiind ediţii în limba germană. Marea Evanghelie a lui Ioan a fost de asemenea tradusă şi în limbile franceză şi engleză, iar ediţia de faţă este prima traducere în limba română. Astfel, această lucrare cât şi celelalte scrieri ale lui Jakob Lorber, inspirate de divinitate, au fost tipărite şi vândute în milioane de exemplare şi au reuşit să reaprindă scânteia aspiraţiei către desăvârşire în sufletele multor oameni.

Fie ca cititorul intuitiv şi plin de dragoste de DUMNEZEU al acestei cărţi să recunoască imediat al cui Spirit ne vorbeşte în taină prin cuvântul modestului "scrib ai lui DUMNEZEU" care a fost Jakob Lorber.

Capitolul 1

Scurtă introducere pentru o cât mai bună înţelegere spirituală a revelaţiilor Evangheliei Sfântului Ioan, apostolul preferat al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 1 Ioan 1, 1-5)

1. La început era Cuvântul (Logosul creator) şi Cuvântul (Logosul creator) era cu Dumnezeu şi Cuvântul (Logosul creator) era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate care s-au făcut au fost făcute prin El; şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4. În El era şi viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează neîncetat în întuneric şi întunericul niciodată n-a biruit-o.              

1. Aceste versete sunt sursa a numeroase erori şi confuzii; cei mai înverşunaţi adversari ai lui Dumnezeu s-au folosit şi se folosesc în nenumărate feluri de aceste texte pentru a contesta divinitatea Mea; mai ales ei sunt aceia care resping de fapt întreaga divinitate. Noi nu vom relua aici toate vicleniile lor, căci aceasta nu ar crea decât o confuzie şi mai mare, ci vom urmări mai degrabă să punem în evidenţă această lumină, lumina care va combate şi va elimina aceste erori.
2. Neînţelegerea acestui text ţine în principal de insuficienţele unor traduceri cât mai corecte din limba originală într-o limbă modernă. Deoarece lucrurile se prezintă astfel, trebuie ştiut că aceasta s-a datorat necesităţii ca mesajul spiritual al acestui text să poată fi mai bine ascuns, căci altfel, de multă vreme, dimensiunea sa cea mai sacră ar fi fost deja dezvăluită, spre marea nefericire a întregului pământ. Tocmai de aceea doar învelişul exterior al textului a putut fi atins. Însă miezul său cel viu nu a putut fi profanat.
3. Acum a sosit timpul să dezvăluim sensul cel mai profund şi autentic al Evangheliei tuturor acelora caresunt demni de această revelaţie, dar să ştiţi că revelaţia aceasta îi va costa mult pe cei care nu sunt demni, căci Eu nu voi tolera şi nici nu voi accepta vreodată să se râdă de Mine.
4. Acestea fiind spuse, vom da în continuare o explicaţie necesară. Aici trebuie mai întâi luat în consideraţie doar sensul spiritual (lăuntric) al textului şi nu sensul său cel mai profund, care are o dimensiune divină. Acest al doilea sens fiind mult prea sacru, el ar putea aduce prejudicii celor care nu trăiesc după cuvântul Evangheliei, în ceea ce priveşte sensul spiritual interior, acesta este totuşi uşor de descoperit cu ajutorul unei traduceri cât mai corecte, corespunzătoare. Este ceea ce vom demonstra în continuare.
5. Expresia "La început" este incorectă şi deformează, astfel sensul profund, căci ea pare să conteste şi să pună la îndoială existenţa eternă a lui Dumnezeu, aşa cum au făcut deja anumiţi înţelepţi ai Antichităţii, care i-au inspirat pe ateii de astăzi. Având însă textul exact, va fi uşor să dezvăluim foarte precis sensul profund al acestuia. 6. Traducerea exactă ar trebui să fie: "La origini, (sau: fundamentul primordial a tot ceea ce există) a fost şi este lumina", adică marea şi sacra înţelepciune creatoare, ideea esenţială divină. Această lumină nu numai că exista întru Dumnezeu, dar ea exista deopotrivă şi prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esenţă de la Dumnezeu, ci că totodată ea nu era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea şi aproape de Dumnezeu şi astfel ea înconjura într-un anumit fel fiinţa divină originară. Din această explicaţie rezultă deja fundamentul întrupării divine a Fiului omului, aşa cum va lămuri în întregime pasajul următor.

7. Ce era sau cine era aşadar, la drept vorbind, această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală, din care toate fiinţele au provenit într-un mod perfect liber? Aceasta nu putea să fie decât Dumnezeu însuşi, pentru că în Dumnezeu, din Dumnezeu şi prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esenţa Sa eternă şi perfectă. De aceea, textul originar spune:
8. "În Dumnezeu era lumina şi totodată lumina îl pătrundea şi îl înconjura pe Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi era lumina".
9. Acest prim verset - explicat astfel - poate fi înţeles de către oricine, iar după aceea înţelegerea celui de-al doilea verset rezultă de la sine: cuvântul mai sus menţionat, sau lumina (ori marea şi divina idee creatoare) nu a provenit din esenţa divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu şi asemenea lui Dumnezeu însuşi, în aşa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini, întreaga existenţă şi fiecare fiinţă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu, adică erau una cu Dumnezeu însuşi, de la un capăt la altul".
10. Acest verset face aluzie, într-o manieră evidentă, la definiţia din primul verset a "cuvântului" sau a  "luminii", origine a oricărei existenţe sau a oricărei fiinţe care se va naşte, într-un mod perfect, dar care încă este nemanifestat.
11. În consecinţă, în forma sa reală, acest al treilea verset semnifică: "Orice fiinţă îşi are cu adevărat originea în această Fiinţă primordială, care este prin Ea însăşi - în totalitate - originea eternă a propriei Sale Fiinţe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) şi voinţa acestei Fiinţe provin din propria Sa lumină; ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea însăşi, care este dornică de a se manifesta sub o formă vizibilă, în toată desfăşurarea nesfârşită, nimic nu a apărut şi nu a luat o formă vizibilă fără să provină din această origine şi fără să fi trecut prin acest proces.
12. Din înţelegerea corectă a acestor trei versete rezultă înţelegerea corectă a celui de-al patrulea.
13. Este astfel uşor de înţeles că Fiinţa originară a întregii existenţe, lumina oricărei lumini, gândirea primordială a oricărei gândiri şi a oricărei idei, forma iniţială - în sensul ei de origine fundamentală a oricărei forme -, nu putea fi lipsită de formă şi nu putea fi un lucru mort, moartea fiind contrariul perfect al fundamentului fiinţei, care este viaţa. Astfel, în acest cuvânt ori în această lumină (sau altfel spus, această mare şi divină idee) de la Dumnezeu, întru Dumnezeu şi care se află la originea oricărei manifestări a lui Dumnezeu însuşi, era viaţa cea mai perfectă. Dumnezeu era deci şi este în El însuşi şl prin El însuşi, de la un capăt la altul şi în totalitate, fundamentul absolut şi suprem, etern şi desăvârşit al oricărei vieţi, această lumină şi această viaţă cheamă toate fiinţele la viaţă şi această lumină sau această viaţă este lumina, ea (lumina) fiind chiar viaţa însăşi în fiecare fiinţă şi în fiecare om născut din El. Aceste fiinţe şi aceşti oameni au fost creaţi astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiţie a existentei lor, lumina şi viaţa lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Fiinţe primordiale eterne.
14. Dar, pentru că viaţa divină originară este şi trebuie să fie perfect liberă, fără libertate ea nemaiputând fi viaţă şi, pentru că viaţa tuturor fiinţelor create este şi trebuie să fie asemănătoare vieţii originare, fără de care viaţa şi absenţa vieţii sau moartea nu ar putea exista, rezultă în mod evident că nu li se poate da fiinţelor create, oamenilor, decât o viaţă perfect liberă, ce este resimţită de aceştia ca fiind perfect liberă, fără a trage de aici concluzia că această viaţă provine de la ele însele (adică de la fiinţele create), ci dimpotrivă, că ea a apărut pur şi simplu prin voinţa atotputernică a lui Dumnezeu.
15. Orice fiinţă creată trebuie şi poate să aibă percepţia faptului că viaţa şi fiinţa sa sunt şi trebuie să fie create după imaginea cea desăvârşită a lui Dumnezeu, fără de care ea (fiinţa) nu ar avea nici viaţă şi nici existenţă.
16. Însă, dacă privim realitatea mai îndeaproape, se dovedeşte că în toate fiinţele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte, sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină sau lumina divină originară şi, pe de altă parte, ca un efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive, care ni se revelează prin voinţa primordială a Creatorului.
17. Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieşită din ea însăşi şi ea consideră că este perfect independentă şi fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conţinută în ea însăşi şi poate dispune de ea însăşi. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul - este conştiinţa de a proveni din această proprie origine primordială şi de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.
18. Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în fiinţă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilinţă, care este absolut necesar, aşa cum va fi demonstrat ulterior.
19. Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerire de sine, pe care el vrea să-l reprime.
20. Din această luptă apare ranchiuna şi în final survine ura faţă de această origine primordială a oricărei fiinţe şi astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependenţă; astfel, sentimentul orgoliului creşte, se întăreşte şi atunci fiinţa se întunecă, înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naştere noaptea şi întunericul, iar această noapte şi acest întuneric nu vor mai recunoaşte în ele lumina primordială, îndepărtându-se ca nişte orbi de ea.    
21. Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea -, nu mai poate recunoaşte lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.
22. În mod asemănător am venit Eu în lumea întunericului, ca fiind eterna Fiinţă originară a oricărei existenţe şi ca fiind lumina primordială a oricărei lumini şi a oricărei vieţi, pentru toţi cei care provin din Mine, dar ei nu M-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.
23. Al cincilea verset arată cum am venit Eu, Cel care exist din toată eternitatea după dimensiunile Mele şi după proporţii primordiale, în această lume pe care am creat-o şi pe care am născut-o, şi cum ea (lumea) nu poate să Mă recunoască drept propriul fundament (izvor) al fiinţei ei.
24. În calitatea Mea de origine a oricărei existente, am văzut - de la înălţimea luminii Mele primordiale, eternă şi preasfântă -, cum acest sentiment de superioritate, care este lumina primordială în om, a slăbit din ce în ce mai mult în cursul acestei lupte continue şi cum această lumină a vieţii a devenit din ce în ce mai slabă şi mai întunecată, ea ajungând până la punctul în care, dacă Eu nu aş fi venit personal în faţa oamenilor, în proporţiile Mele cele mai frumoase (cu alte cuvinte, în trupul Meu de glorie) pe care Eu le dădusem şi lor iniţial, ei ar fi fost cu siguranţă, în marea lor majoritate, incapabili să Mă recunoască; iar aceasta ar fi fost cu atât mai mult, dacă aş fi venit la ei într-un mod inopinat, ca un pur "Deus ex machina", sub o formă umană neaşteptată; daca aş fi procedat în acest fel, doar Eu singur aş fi fost răspunzător dacă oamenilor le-ar fi fost imposibil să recunoască venirea Mea neaşteptată.'...
25. Desigur că Eu am prevăzut aceasta din eternitate. Astfel, am anunţat într-un mod destul de fidel şi cu precizie oamenilor venirea Mea, prin intermediul a mii de clarvăzători (profeţi) pe care i-am inspirat şi care nu şi-au pierdut lumina divină în această luptă. Când venirea Mea s-a produs în sfârşit, am făcut în aşa fel încât ea să fie însoţită de miracole şi am făcut chiar să apară un om în care sălăşluia un suflet de o înaltă spiritualitate, care era capabil să anunţe oamenilor venirea Mea şi prezenţa Mea pe pământ.

descarcare carte....